Dacă ai o afacere pe care vrei să o promovezi, firmele luminoase atrag cel mai adesea atenția. Din punct de vedere legal, însă, acestea sunt considerate construcții cu caracter provizoriu și, pentru a le putea monta și utiliza, trebuie să obții o autorizație de construire. În caz contrar, poți plăti o amendă de până la 100.000 de lei. Obligația vine chiar din Legea 50/1991, art. 3, lit. h). Află din acest articol ce presupune montarea unei firme luminoase.
Unde poate avea loc montarea unei firme luminoase?
- pe fațadele clădirilor (inclusiv pe fațadele clădirilor de birouri sau pe ale unui imobil monument istoric sau care se află într-o zonă protejată a Ministerului Culturii); sau
- în interiorul clădirilor.
Care sunt pașii obținerii autorizației?
Pentru a amplasa firma luminoasă, trebuie să:
- soliciți emiterea unui certificat de urbanism în acest scop; autoritatea competentă este primăria în a cărei rază se va amplasa firma luminoasă;
- să întocmești documentația și să obții toate avizele solicitate prin certificatul de urbansim (pot fi solicitate avize de la ENEL sau de la Ministerul Culturii, dacă amplasarea se va face pe fațada unor imobile monumente istorice sau aflate în zonele protejate);
- să soliciți acordul vecinilor, dacă amplasezi firma luminoasă pe fațada unor clădiri de locuit.
Care sunt actele necesare pentru obținerea autorizației pentru montarea unei firme luminoase?
Documentația completă trebuie depusă la primărie. Ea va fi întocmită în urma eliberării certificatului de urbanism, trebuie și trebuie să cuprindă:
- proiectul de arhitectură al firmei luminoase;
- actul în baza căruia este permisă folosința spațiului (contract de vănzare, de închiriere etc.);
- certificatul de urbanism și planurile cadastrale;
- avizele solicitate prin certificatul de urbanism.
Următorii pași după obținerea autorizației sunt:
- înregistrarea autorizației la Direcția de Impozite și Taxe Locale a Primăriei în raza căruia este amplasată firma luminoasă și
- plata taxei de publicitate (aceasta se stabilește de către consiliile locale și trebuie achitată lunar).
- Atenție! Plata taxei de publicitate în lipsa unei autorizații de construire, dar în baza unei declarații pe proprie răspundere, nu înlătură obligația de a autoriza firma luminoasă.
Felicitări, ai reușit să montezi legal firma ta luminoasă!
Dacă te interesează și cum poți intabula o construcție fără autorizație de construire, când e necesar studiul de însorire sau când ai nevoie de avizul de mediu, poți citi articolele pe link-urile din text.