Cum pot găsi un avocat bun pentru un caz de malpraxis medical?
„Cum pot găsi un avocat bun pentru dosarul meu de malpraxis medical” este o întrebare extrem de delicat de abordat. Alegerea avocatului potrivit poate face diferența între un caz de malpraxis medical câștigat sau un eșec judiciar.
Deși nu există o formulă magică pentru alegerea avocatului potrivit sunt câteva semnale la care poți fi atent atunci când vii în consultanță pentru a înțelege cum să faci alegerea corectă.
Ce înseamnă, de fapt, un avocat bun în cazurile de malpraxis medical?
Un avocat bun de malpraxis medical nu îți va prelua cazul înainte să îți studieze documentele medicale deoarece deseori poveștile pacienților nu corespund cu documentele medicale.
Un avocat bun de malpraxis medical îți va ghida consultanța prin întrebări astfel încât să obțină o poveste logică, începând de la momentul în care ai avut primele simptome, cum ai ajuns la spital, ce s-a întâmplat pe parcursul spitalizării, punând accent pe procedurile medicale.
Întrebări precum: „care au fost simptomele cu care te-ai prezent? Care a fost diagnosticul inițial? Ce analize ți-au fost făcute pentru acest diagnostic? Când ai fost informat despre diagnostic? Ți s-au oferit variante alternative de tratament? Ai fost informat de intervenția care ți s-a făcut? Cu cât timp înainte ai fost informat? Ai avut posibilitatea de a primi o a doua opinie medicală?” sunt absolut esențiale în înțelegerea situației unui client.
Ce întrebări ar trebui să îi adresezi unui avocat de malpraxis medical?
De asemenea, pentru a îți da seama dacă avocatul cu care colaborezi este competent în domeniul malpraxisului medical, încă de la prima consultanță ar trebui să pui întrebări concrete la care să aștepți răspunsuri cât mai exacte.
Poți pune întrebări de procedură sau de drept substanțial, precum: unde va trebui să introducem cererea? Dosarul meu ar trebui să fie unul civil sau penal? Care este cel mai bun mod de a acționa? Ce probe trebuie să aduc pentru a câștiga cazul? Care sunt principalele deficiențe în acordarea îngrijirii medicale identificate? Ce despăgubiri aș putea obține și de ce?
Astfel de întrebări de bun simț pot pune în dificultate un avocat care nu are experiență în domeniul malpraxisului medical, fiindu-i dificil să îți explice, spre exemplu, care este modalitatea de determinare a prejudiciului moral (pe care o poți citi și aici).
Domeniul malpraxisului medical este un domeniu juridic extrem de complex ce necesită cunoștințe interdisciplinare și nu toți avocații pot lucra în astfel de cazuri, deoarece nu există cazuri de malpraxis medical simple.
Ai nevoie de mai multe informații?
Scrie-ne sau contactează-ne telefonic!