Cui mă adresez în cazul unui malpraxis medical?

Dacă ai suferit un prejudiciu în urma unui caz de malpraxis medical ai, de principiu, cinci opțiuni prin care poți obține repararea prejudiciului cauzat.

Am să îți arăt în acest articol cui te poți adresa în cazul unui malpraxis medical.

3

Negocierea cu medicul/spitalul care se face vinoat de cazul de malpraxis medical

Nu de puține ori, clienții noștri, în special în cazurile unor fapte de malpraxis săvârșite cu ocazia operațiilor estetice, au dorit să își recupereze cât mai rapid banii investiți în intervenția eșuată pentru a se putea opera din nou.

În aceste cazuri, soluția ideală pentru ei a fost redactarea unei notificări către doctorul care a săvârșit cazul de malpraxis medical, notificare prin care i-am prezentat pretențiile financiare ale clientului, dar și celelalte variante de acțiune și riscurile pe care și le asumă în contextul eșuării negocierilor.

În unele cazuri, medicii au acceptat negocierea și au achitat sumele solicitate de clienți cu titlu de despăgubiri. În alte cazuri, aceștia și-au susținut nevinovăția și a fost nevoie de un proces în instanță pentru a putea obține despăgubiri pentru prejudiciul cauzat clienților.

Înregistrarea unei plângeri la colegiul medicilor sesizând cazul de malpraxis

Colegiul Medicilor poate antama răspunderea disciplinară a medicului care se face vinovat de un caz de malpraxis medical, însă nu va putea dispune repararea prejudiciului suferit de pacient.

Înregistrarea unei plângeri la Comisia de Malpraxis din cadrul DSP

În cadrul DSP este înființată o comisie de specialitate care este responsabilă de „judecarea” cauzelor de malpraxis medical. Această procedură este una extra-judiciară, Comisia de Malpraxis fiind formată tot din medici.

În practica noastră, soluțiile primite în cadrul procedurilor desfășurate în fața Comisie de Malpraxis rareori au fost pozitive, fiind o procedură nepublică, fără contradictorialitate și, astfel, fiind greu de coordonat cazul de către noi, în favoarea clienților.

Plângerea penală pentru malpraxis medical

Malpraxisul medical în domeniul penal se poate comporta sub forma a multiple infracțiuni: vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, fals intelectual, abuz în serviciu, neglijență în serviciu, vătămarea fătului ș.a.

În cazul vătămării corporale din culpă, în urma unui caz de malpraxis medical, pacientul trebuie să fi suferit una dintre următoarele consecințe: o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătății persoanei care au necesitat mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent,  avortul, punerea în primejdie a vieții persoanei.

În cazul uciderii din culpă, aceasta poate fi săvârșită printr-o acțiune (o eroare medicală care să ducă la decesul pacientului), o inacțiune (neintervenirea în timp util, fapt ce duce la decesul pacientului) sau prin încălcarea obligației generale de securitate și siguranță, respectiv prin contactarea unei infecții nosocomiale de către pacient.

Falsul intelectual se săvârșește, de obicei, în cazurile în care medicii modifică Foaia de Observație și Tratament a pacientului pentru acoperirea unei erori medicale.

Abuzul în serviciu sau neglijența în serviciu se pot reține în condițiile în care medicul refuză să îndeplinească un act medical conform, din diverse considerente, însă acest lucru nu duce la o vătămare corporală din culpă sau ucidere din culpă.

Vătămarea fătului este o infracțiune des întâlnită în cazul medicilor ginecologi care nu oferă supravegherea necesară pacientelor, ducând fie la vătămarea corporală a fătului (în timpul nașterii sau pe parcursul sarcinii) sau chiar moartea copilului.

În cadrul dosarului penal, pacientul poate atrage răspunderea penală a medicului vinovat de malpraxis medical, dar poate obține și despăgubiri.

În toate aceste cazuri urmărirea se va face de către Parchetul de pe lângă Judecătoria în raza căreia s-a săvârșit infracțiunea (spre exemplu, pentru o infracțiune ce este inclusă în sfera malpraxislului medical săvârșită la Spitalul Fundeni, va fi competent Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București)

Acțiunea civilă în cazul unui malpraxis medical

Malpraxisul medical este o formă specială a răspunderii civile delictuale și astfel în cadrul unei acțiuni civile este necesar ca cererea să cuprindă următoarele:

  • Descrierea faptei ilicite a medicului: este necesar să arăți care au fost erorile medicale care au dus la vătămarea pe care ai suferit-o. Pentru a face acest lucru trebuie să identifici care este protocolul/ghidul de practică aplicabil în cazul tău prin care se descrie conduita pe care medicul ar fi trebuit să o adopte iar, mai apoi, sa arăți care puncte din conduita medicală ideală a medicului nu au fost atinse în cazul tău;
  • Descrierea prejudiciului: va trebui să explici în mod clar și concis care este prejudiciul material pe care l-ai suferit dar și care sunt vătămările morale pe care le-ai suferit în urma cazului de malpraxis. Totodată, va trebui să indici cuantumul despăgubirilor si modul de calcul al acestora.
  • Vinovăția medicului: este necesar să explici și să argumentezi elementele care conduc la concluzia că medicul a fost fie neglijent, fie dezinteresat, fie a făcut o eroare cauzată de lipsa de pregătire.
  • Relația de cauzalitate: trebuie să argumentezi în ce mod fapta ilicită și culpabilă a medicului ți-a provocat în mod direct sau indirect prejudiciul.

În cazurile civile, competența pentru faptele de malpraxis medical aparțin Tribunalului din raza teritorială în care s-a produs fapta de malpraxis.

Ai nevoie de un avocat într-un caz de malpraxis medical?

Ai nevoie de mai multe informații?

Scrie-ne sau contactează-ne telefonic!

Leave a Comment